30 octombrie – Decernarea premiilor GPeC

Iată că odată cu finalizarea ultimei etape de jurizare, Voice of Customer, cei de la GPeC au stabilit și data decernării premiilor pentru 2012, aceasta fiind 30 octombrie. După mai bine de 6 luni de la începerea jurizării, cele 90 de magazine care au fost acceptate în concurs au fost supuse la două etape de jurizare: în prima fază au trecut de cele 80 de criterii de jurizare menite să reflecte cele mai importante aspecte ale buisness-ului online; iar în a doua etapă magazinele au fost supuse “vocii consumatorului”. (more…)

Scoala de Vara GPeC din septembrie 2012

Şcoala de Vară GPeCA doua ediţie a Şcolii de Vară GPeC defăşurată la Moeciu de Jos – Braşov s-a încheiat pe 10 septembrie, numărând peste 50 de participanţi.

Ceea ce au dorit să facă organizatorii la această Şcoală de Vară a fost îmbinarea studiului (cursuri, exerciţii practice şi sesiuni de lucru) cu socializarea. La cursuri au fost dezbătute subiecte precum e-mail marketing, Google Adwords, Web Analytics, SEO, Optimizarea Ratei de Conversie (CRO) și Usability, logistică, Social Media, Customer Journey în e-commerce.

La eveniment au participat 12 speakeri (Liviu Taloi, Andrei Radu, Andrei Georgescu, Cristian Ignat, Gabriela Chesaru, Claudiu Murariu, Cosmin Negrescu, Octavian Bădescu, Costin Radu, Marius Ghenea, George Nicolae, Bogdan Socol) iar personal regret că nu i-am văzut pe 3 dintre aceştia (nu o să vă las să ghiciţi, deci îi voi numi eu: Andrei Georgescu de la White Image, Claudiu Murariu de la Padicode şi Crisitan Ignat de la 2parale).

Mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat la Şcoala de Vară pe blogul GPeC şi pe Facebook.

În tot acest timp jurizarea pentru GPeC nu a stat pe loc, s-a dat startul la ultima etapă, Voice of Customer urmând ca în perioada următoare să se anunţe Festivitatea de Premiere.

Cum a fost la întâlnirile GPeC din 14 şi 15 iunie

Cum am scris şi în postul anterior, pe 14 şi 15 iunie au avut loc întâlnirile GPeC, ce au avut ca scop să pună faţă în faţă proprietarii de magazine online cu juraţii care au evaluat magazinul în etapa precedentă. Pe lângă discutarea rapoartelor de jurizare, reprezentaţii magazinelor au putut dezbate cu specialiştii prezenţi la întâlnire şi alte subiecte ce nu au fost menţionate în cele 85 de criterii de jurizare. De asemenea, au putut afla parerea lor subiectivă despre anumite aspecte ale magazinului. Reprezentaţii magazinelor s-au arătat a fi foarte încântaţi de întâlnirea avută, juraţii oferindu-le soluţii practice la problemele pe care aceiştia le aveau.

În perioada următoare, până pe 17 august, magazinele au ca temă pentru acasă rezolvarea problemelor întâlnite în etapa de evaluare, astfel încât, până la jurizarea finală, să poată obţine un scor îmbunătăţit şi să poată aduce plus valoare propriului business, până la urmă. Tot în această perioadă, magazinele online vor avea la dispoziţie scriptul Voice of Customer, script care le va putea arăta comercianţilor motivele abandonării coşului de cumpărături, înainte de finalizarea tranzacţiei de către clienţi.

Tot legat de GPeC, de data aceasta de şcoala de vară, mi-a atras atenţia un post al lui Liviu Taloi care oferă gratuit 2 luni de consultanţă, în schimbul publicării datelor obţinute în urma îmbunătăţirii site-ului în prezentarea din vară.

90 de magazine la GPeC 2012

Deşi înscrierile pentru GPeC 2012 s-au încheiat din 18 mai, săptămâna trecută s-a anunţat numărul final al înscrişilor, după ce aceştia au trecut de prima etapă de jurizare. 90 de magazine este numărul final al celor care au reuşit să treacă de criteriile de preselcţie.

Se pare că anul acesta au fost cu 30% mai mulţi înscrişi comparativ cu 2011, când au fost doar 64. Cele mai competitive categorii sunt Fashion cu 21 de magazine acceptate în competiţie, urmate de IT&C (evident, aş putea spune) cu 20 de magazine, iar pe locul 3 se află categoria de Cadouri şi bijuterii, cu 8 competitori.

Anul acesta 30% dintre magazine sunt de tipul Start Up (cu o vechime mai mică de 1 an de zile), o veste îmbucurătoare pentru piaţa de comerţ electronic din România. Mâine şi poimâine, pe 14 şi 15 iunie, va avea loc la Orange Concept Store întâlnirea faţă în faţă între cei care jurizează şi posesorii magazinelor online. O întâlnire în care se va discuta pe baza notelor obţinute la preselecţie şi care în mod sigur îi va ajuta pe posesorii magazinelor să-şi îmbunătăţească business-ul.

De la începutul lunii iunie este disponibilă pentru toate magazinele înscrise în competiţie Marca de Încredere TRUSTED.ro, iar lista completă a magazinelor înscrise este disponibilă pe site-ul GPeC.

Conferintele Nationale de e-Commerce

Dupa cum v-am mai spus, pe 8-9 mai au loc Conferinele Nationale de e-Commerce.  Programul a fost anuntat cu ceva timp în urmă de organizatori, însă acum am aflat şi despre temele de discuţie. Pe 8 mai are loc conferinţa iar pe 9 mai au loc seminarii pe teme de e-Commerce.

Marţi, pe 8, se anunţă câteva teme promiţătoare pentru cei interesaţi de comerţ electronic, Daniel Enescu avea ca tema Radiografia e-commerce în România, oferind şi câteva date despre penetrarea comerţului electronic, despre factorii de decizie pro şi contra, despre canale de comunicare / publicitate eficiente şi despre tipul de produse comercializate.

După prezentarea lui Daniel va urma o dezbatere despre piaţa de comerţ online la care vor participa principalii reprezentaţi ai procesatorilor de plăţi şi  brandurilor de carduri (VISA, Mastercard, RomCard şi PayU), alături de Dan Bulucea de la Google România.  După această dezbatere va urma un invitat special de la Google PoloniaJerzy Warchalowski, care va discuta despre viziunea Google asupra comerţului electronic.

Discuţii interesante despre SEO vor fi şi din partea lui Gary R. Beal de la Vanguard Online Media care promite sa abordeze subiecte de SEO, dar şi subiecte precum Reputation Management şi importanţa advertisingului plătit. (more…)

Au început înscrierile la GPEC 2012

Gala Premiilor E-Commerce

Cu o mică întârziere de o zi datorată unor probleme tehnice cei de la Gala Premilor e-Commerce au început astăzi, 24 aprilie înscrierile în cea de-a 7-a ediție. Înscrierile sunt deschise până în data de 18 mai însă procesul de jurizare al magazinelor durează jumătate de an (martie – octombrie 2012).

Pentru a fi acceptat în competiția desfășurată la Gală și pentru a fi supus criterilor de jurizare trebuie ca magazinul mai întâi să treacă de preselecția care conține câteva reguli elementare pentru orice magazin online (toate cele 18 cirterii sunt disponibile aici). (more…)

GPEC in 2012

Gala Premiilor E-Commerce

Dacă vă era dor de GPEC se pare că în acest an au mai pregătit o etapă intermediară după înscrierea magazinelor. Pe 8-9 mai va avea loc Conferința Națională de eCommerce așa cum este și numită pe blogul oficial.
Multe detalii despre evenimentul ce va avea loc în luna mai nu există deocamdată, însă se promit câteva workshopuri interesante despre SEO, Google AdWords, Google Analytics, social media, marketing afiliat, e-mail marketing, usability și optimizarea conversiilor (cred ca este primul workshop de optimizarea conversilor de la noi). Lista speakerilor încă nu este nici ea gata, dar ei anunța câteva suprize, sper că la fel de mari ca în anii precedenți. (more…)

Despre Gala Premilor eCommerce 2011

În ultima perioadă nu am mai avut timp mai de nimic, nici de știrile din Reader, nici de urmărit persoane pe twitter, nici de scris pe blog, să nu mai spunem de filmulețe și alte chestii interesante. Însă, din întâmplare, într-o mică pauză, astăzi am aflat că a început GPeC 2011 – Academia de eCommerce.

Gala Premilor eCommerce

Pentru cei ce nu cunosc ce înseamnă GPeC există aici o arhivă unde este un rezumat al edițiilor anterioare. După cum îispune și numele, acest eveniment este destinat exclusiv Comerțului Electronic, fiind un “concurs” unde sunt analizate și jurizate  magazinele online ce se înscriu în prealabil în aceasta competiție. După analizarea site-urilor se acordă note în funcție de anumite criterii de jurizare (89 de criterii în acest an) iar apoi se decernează câștigătorii pe mai multe categorii (anul trecut, dacă țin eu bine minte au fost 14 categorii). (more…)